„Gândește-te la ceea ce fac oamenii astăzi pe Facebook. Ei țin pasul cu prietenii și familia, dar își construiesc și ei o imagine și o identitate, care într-un anumit sens este marca lor. Se conectează cu publicul la care doresc să se conecteze. Este aproape un dezavantaj dacă nu te apuci de el acum.” Mark Zuckerberg, cofondator & CEO @ Facebook
Sigur ai citit la un moment dat în viață un citat motivațional din categoria: prima regulă pentru a câștiga un concurs este să participi. În mod cert, ai la activ și câteva filme americane vizionate prin tinerețe, în care un personaj aparent banal aspira la titlul de „fata populară a liceului” sau „cel mai cool băiat.” Care era primul pas în drumul spre „celebritate”? Simplu: prezența în mijlocul acțiunii, mai precis personajul cu pricina se infiltra în mijlocul celor în fața cărora își dorea să fie remarcat. Drumul nu era întotdeauna ușor și nici modalitatea prin care ajungea acolo unde își propunea nu era întotdeauna varianta câștigătoare de la prima încercare – dar, cu ceva creativitate și perseverență, în cele din urmă se întrevedea și succesul.
Cam așa stau lucrurile și când vine vorba despre succesul unui business și prezența lui în Social Media – e musai să fie prezent, să nu-i lipsească creativitatea (a se citi conținut de calitate și unic), dar nici perseverența (testează, testează și iar testează până găsești „limbajul” în care te regăsești ca brand și prin care reușești totodată să rezonezi cu cei cărora te adresezi!) Desigur, nu este acesta sfârșitul drumului – trebuie să-ți păstrezi „coroana” și ulterior să ți-o și accesorizezi corespunzător – adică să-ți îmbunătățești și să-ți crești business-ul constant. Și da, poți realiza toate astea prin Social Media.
4.2 miliarde de utilizatori din lumea întreagă utilizează în mod activ rețelele sociale – și dacă pe plan personal consideri că e ceva fără de care poți trăi liniștit, la nivel de business s-ar putea să trăiești atât de liniștit încât să nici nu exiști pentru o plajă generoasă de posibili clienți. Așadar, dacă deții un start-up sau un business care încă nu și-a făcut debutul pe rețelele sociale, ceea ce urmează este pentru tine. Astăzi îți povestim de ce este esențială prezența ta pe Social Media dacă îți dorești o afacere în continuă creștere – și n-avem niciun dubiu că asta îți dorești.
5 modalități prin care Social Media poate influența succesul afacerii tale
Afacerea ta se face remarcată și implicit notorietatea brandului tău crește
Nu trebuie să fii deja cunoscut pentru a crea un impact pe rețelele sociale (până și personajele principale din filmele amintite mai sus pornesc ca anonimi în drumul care-i duce spre glorie). De fapt, sunt foarte mulți utilizatori care descoperă produse sau servicii noi datorită Social Media. Potențialii tăi clienți sunt online, folosesc platforme de socializare și tot ce așteaptă este să te vadă. Așadar, cu asta trebuie să începi: să te faci văzut prin realizarea unui profil business pe rețelele sociale. Ți-am spus că e GRATIS? Hai, curaj!
După ce îți stabilești clar obiectivele și știi exact ce îți dorești să obții, vine momentul în care îți conturezi strategia și totodată imaginea sau vocea brand-ului – Ce vrei să le transmiți potențialilor tăi clienți despre business-ul tău și mai ales ce crezi că își doresc ei să vadă? Cum se vor identifica ei cu brand-ul tău? Ce îi va determina să interacționeze, să lase un comment la postarea ta sau să dea click? Ce îi va determina să te placă și să-ți transforme afacerea dintr-o necunoscută în „cea mai populară fată?”
Orice ar fi, fii autentic, oferă calitate, onestitate și unicitate prin tot conținutul pe care îl comunici!
Business-ul tău devine tot mai … sociabil
…așa, precum personajul nostru de film, care-și înfruntă temerile, își învinge fricile și începe să se reinventeze sau să se redescopere prin comunicarea cu cei pe care și-i dorește în preajmă.
„It’s a dialogue, not a monologue, and some people don’t understand that. Social media is more like a telephone than a television.” Amy Jo Martin, fondator și CEO @ Digital Royalty
Ce-ar fi un business fără clienți? Păi nu prea ar fi…Așadar, este esențial să-ți ții clienți aproape, să-i cunoști cât mai bine, să comunici ușor cu ei, să afli ce nevoi sau ce dorințe au, pentru ca în cele din urmă să devii tu (business-ul tău) cel care le oferă soluțiile pe care le căutau, transformându-i astfel în clienți. Iar atunci când ești prezent pe Social Media, este simplu și la îndemână să faci toate astea. Condiția este să știi să îți umanizezi brand-ul și să ai mereu în vedere că și atunci când te adresezi B2B, te adresezi de fapt tot oamenilor.
Primești feedback imediat, chiar de la publicul tău țintă
Știi secvența aia când personajul principal este cât pe-aci să renunțe la visul său pentru că pur și simplu nu mai știe dacă ce face e bine sau rău? Fix în momentul acela apare cel mai bun prieten sau vecinul cel înțelept, mai trecut prin viață, care îi spune să nu renunțe pentru că…și aici la „pentru că” ce crezi că urmează? Firesc, un feedback.
Ca să poată evolua, afacerea ta are nevoie de feedback – și nu există feedback mai relevant decât cel venit din partea celor cărora tu te adresezi prin produsele sau serviciile pe care le oferi. Așadar, să curgă like-urile, share-urile, mesajele și comment-urile – iar tu, pregătește-te să le răspunzi, chiar și atunci când nu-ți sunt tocmai favorabile. În definitiv, o doză de critică constructivă n-a făcut rău nimănui; nu-ți va face nici ție, dacă știi să o transformi în schimbări benefice și ulterior în noi oportunități de a evolua.
Îți poți promova mai ușor afacerea
Care va să zică, eroul nostru de film și-a atins scopul; dar, ca să reziste are nevoie să-și pună în evidență cât mai bine toate calitățile pe care le-a descoperit despre sine (eventual să le și strige în gura mare – să se promoveze adică) și să se îmbunătățească constant, adăugându-și în palmaresul personal și mai multe abilități, atrăgând astfel și mai mulți susținători de partea sa.
Aspectul cel mai interesant dintre toate este că rețelele sociale îți oferă șansa de a te adresa unei audiențe foarte bine targetate – adică exact acelor oameni care sunt interesați de produsele sau serviciile pe care tu le oferi. Iar asta înseamnă că ai posibilitatea de a-ți promova business-ul într-o manieră extrem de eficientă și performantă. În funcție de scopul tău – fie că vorbim despre stimularea vânzărilor sau despre sporirea gradului de cunoaștere a brand-ului tău – prin intermediul Social Media se pot realiza campanii de marketing optimizate și personalizate, înadins construite pentru a genera rezultate.
Poți arunca un ochi și în ograda (socială) a concurenței
Păi doar nu-ți imaginai că există o singură „fată populară” sau un singur „băiat cool” pe lume? Dar asta e bine, căci așa vei găsi întotdeauna motivația necesară de a fi și mai bun în ceea ce faci.
Concurența ta este și ea prezentă pe rețelele sociale. Iar tu, poți fi mereu la curent cu ceea ce face sau cu informațiile pe care le împărtășește comunității și în ce fel. Adică, vei avea la îndemână o sursă de inspirație în plus pentru afacerea ta.
În încheiere, îți mai spunem doar atât: dacă nu ești încă pe Social Media, e cazul să schimbi asta, ACUM! Pentru mult timp de-acum încolo, pe-aici își va face veacul succesul în afaceri; o spun specialiștii!
„Social media este aici. Nu dispare; nu e o modă trecătoare. Fii acolo unde se află clienții tăi: în social media.” Lori Ruff, speaker, autor.